Ce schimbari am facut in trading in 2022

Exista o expresie care spune “Nu aduce anul ce aduce ceasul”. Iar acum, la final de an, constientizam ca “ceasul” 24.02.2022, aproximativ ora 05:00, a adus o mare schimbare in lume, care avea sa ne afecteze tot anul,  din ce in ce mai mult: RAZBOIUL.

Noi (Alex si Cristi) eram in aeroport in acea dimineata. Urma sa onoram invitatia la The London Trader Show. Atunci am auzit ca a inceput razboiul, ca sunt atacuri aeriene si se simtea un pic de teama. Ceea ce parea ca este este o gluma pentru secolul nostru, iata ca s-a trasformat intr-o realitate crunta. Ne-am uitat un pic unul la altul intrebandu-ne din priviri daca ne urcam in avion sau nu. Am facut-o in conditii normale.

Pe drum ne-am tot gandit la ce impact va avea acest razboi si am incercat sa preconizam obstacolele pe care le vom intampina daca atacurile vor continua. Ne gandeam la piete, la cum ne va afecta activitatea si la cum ne putem adapta.

In Londra am simtit din plin forfota si revolta impotriva acestui razboi. Mergeam pe strada si oamenii care ieseau zi de zi sa protesteze impotriva atacurilor, ne aminteau ca este razboi la granita noastra.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns la hotel, a fost sa ne-am uitat pe grafice. Am cercetat dezastrul si pe pietele de capital. Restrictiile impotriva Rusiei au inceput sa apara si economia era din nou zguduita, chiar daca abia mai respira dupa o pandemie puternica.

La The London Trader Show s-a discutat mult despre aur, care in fiecare zi se pregatea pentru un raliu. A fost o miscare puternica in acele zile si un pic dupa.

Apoi a venit puternic din urma problema petrolului, care pe noi ne-a afectat destul de mult si ne-a fortat la schimbari majore.

Pana in februarie 2022, CL (Crude Oil) era baza noastra zilnica pentru tranzactionarea Intra Day, pe piata Futures. Dupa ce a inceput razboiul, nimic din ceea ce faceam de obicei nu mai putea fi folosit. Miscarile impulsive pe CL erau greu de anticipat. Stop Loss-ul trebuia marit considerabil, la fel si riscul. Zonele cheie erau “sparte” rapid si rareori ne oferea un entry bun.

Concluzie: planul trebuia refacut. Solutia cea mai inteligenta era trecerea pe o noua piata care sa ne sustina in tranzactionarea Intra Day in vremuri tulburi. Atunci am hotarat sa trecem pe S&P500.

Desi avem o strategie care noua ni se potriveste foarte bine, fiecare instrument financiar are propriile particularitati si este necesar sa le intelegem si sa adaptam strategia in functie de ele.

A inceput o perioada grea, de adaptare. Miscarile erau diferite, unele setupuri functionau mai bine, altele nu intotdeauna. Am adaptat riscul, stop loss-ul, take profit-ul, analiza, aproape tot.

A fost greu si din punct de vedere psihologic. Loss-urile erau in numar mult mai mare decat pe CL. Win rate-ul ne-a scazut considerabil. De la o medie de 60-70%, la 40%. Fiecare zi a fost o lupta. Concentrare, analiza, testare, adaptare etc..

Am incercat sa descoperim impreuna ce setup-uri ne aduc cele mai multe win-uri. Apoi fiecare dintre noi si-a facut propriile reguli de entry.

Pana la finalul lunii mai, pe un sample de peste 300 de tranzactii am reusit sa ajungem la un win rate de aproximativ 50%.

Majoritatea tranzactiilor au fost impartasite si comentate in comunitatea privata CFX.

Scopul nostru a fost ca pana la finalul anului sa reusim sa obtinem un winrate de 60-70% si pe S&P500. In luna septembrie obiectivul a fost atins. Winrate-ul de 60% a fost depasit.

Ba chiar in ultimele saptamani din luna septembrie, winrate-ul a ajuns si la 75%

Finalul anului a fost chiar mai bun. Dupa mai bine de 8 luni de invatare continua a unor lectii extrem de valoroase de la piata, finalul de an ne-a adus un edge si pe S&P500.

Chiar daca situatia din Ucraina a dat peste cap Petrolul, pe care noi il tranzactionam zilnic, abilitatile dobandite ca trader ne-au sustinut sa ne adaptam altei piete. Insa pentru acest lucru este nevoie de multa munca, concetrare, depasirea obstacolelor si pasiune, in fiecare clipa.

Iata si cateva reguli pe care noi le-am considerat utile din aceasta experienta:

  • nu mai tranzactionam in premarket,
  • ne  concentram atentia cea mai mare pe o singura piata,
  • nu tranzactionam anumite ore din zi,
  • nu tranzactionam in zilele cand volumul si lichiditatile sunt scazute,
  • ne-am facut si mai mult timp pentru testarea setup-urilor,
  • ne concentram doar pe setupurile care ne-au adus cel mai mare winrate.

 

Rezultatele de mai sus au fost obtinute 100% cu strategia C.A.D.R.O.M. pe care o impartasim in cursul Trader Pro. Rezultate similare au fost obtinute si de alti memebri din comunitatea CFX. Insa scopul proiectului CursuriForex.ro nu este sa “vindem” cifre ci sa sustinem fiecare iubitor de trading cu informatii care sa contribuie la dezvoltarea propriului edge, care este UNIC.

Subliniem faptul ca nu trebuie neaparat sa obtii aceste statistici ca sa faci profit din trading. Chiar si cu un winrate de 40-50% poti sa sa inchei luna cu profit.

Exemplu:

50% win rate,
Avg. Risk:Reward Ratio +2R,
10 tranzactii / sapt (2/zi),
Risk per trade: 1%.

Starting balance: $10.000
Trades per week: 10 (40/month)
Avg. Risk:Reward Ratio: 2
Trade Success Rate: 50%

20 Loss x $100 Stop Loss = -$2.000
20 Win x $200 Take Profit = +$4.000
Profitul Overall = +$2000

Statisticile prezentate in acest articol au strict rolul de intelege procesul de adaptare la noi conditii ale pietei.

Speram ca informatiile impartasite in acest proiect sa iti fie de folos si sa te sustina in dezvoltarea ta ca trader cat mai mult.

Broker recomandat:Pepperstone

Firma Prop Trading pentru Fonduri de tranzactionare Forex: FTMO, The5ers

Firma Prop Trading pentru Fonduri de tranzactionare Futures: Earn2Trade, ApexTrader, OneUpTrader

BROKER RECOMANDAT

Vrei sa primesti prin email analiza Forex saptamanala?

Inscrie-te la newsletter